… a fost filmul care mi-a placut foarte tare tocmai pentru ca trata fix acest lucru: asteptarile. Si nu era vorba de pierdut timpul in asteptarea autobuzului ci asteptarile, in unele cazuri chiar prejudecatile, cu care fiecare dintre noi traieste. In cazul in care este cineva care crede ca nu are, poate ar fi mai bine sa se opreasca aici cu cititul. Pentru noi, ceilalti, care recunoastem ca avem, asteptarile sunt ceva banal in zi si totusi extrem de dureroase in cazul in care ne sunt inselate. The bigger they get, the bigger the fall.
Si astfel ajung la un subiect de mandrie pentru mine, si anume acela ca singurul lucru in care-mi suprim asteptarile este muzica. Cand nu ai asteptari nu poti fi dezamagit veti spune, si in teorie aveti dreptate. Nu pot insa sa nu am asteptari deloc, insa am invatat in timp sa mi le domolesc, calmez, rationalizez chiar in unele cazuri. Este si cazul concertului-eveniment al lui Damian Draghici, reintors la nai.
Aseara la Sala Palatului, cu biletul primit de la Andreea Burlacu (povestea aici), am pasit in visul unui roman, “tigan de-al nostru” cum spunea chiar el, care-si doreste din tot sufletul sa fie mare. Si nu e o dorinta fara acoperire. A fost un spectacol experiment in care alaturi de 2 grei ai jazz-ului (Diane Schuur si Eddie Daniels) Damian a surprins placut pe unii si a deceptionat pe altii care probabil au venit sa asculte alta muzica decat cea promovata pe afis. Despre show, desi a durat vreo 2 ore bune, pe cei indragostiti de muzica buna si de placerea muzicienilor de a se juca pe scena n-a reusit sa-i plictiseasca. Despre regie, as fi schimbat cateva chestii. A avut proiectii intre piese, proiectii in care se repetau niste laude usor obsesiv. Damian le merita, dar erau parca prea redundante. A avut si speech-uri, care in mod evident nu-s punctul lui forte, dar se simtea ca-s traite, ca are emotii, iar asta poate sa scuze tot.
Muzical vorbind, a facut ce i-a placut: jazz la nai, iar pentru asta nu pot sa fiu decat incantat. Intotdeauna asteptarile iti sunt spulberate cand pe scena urca genii cu chef de joaca. Daca ar fi sa compar, a fost peste Jan Garbarek Group-ul din 2009.
Iti doresc sa profiti de soare si in aceasta sambata!
PS: Te las cu o piesa care probabil nu este reprezentativa pentru Damian, dar care mie imi place mult.
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=D5ZdOg3RAuQ&feature=related]
Pingback: Tweets that mention Great expectations… « Gandul de dimineata -- Topsy.com
Hmm..asteptarile…subiect greu intr-adevar…Subiective, de multe ori exagerate, atribuite altor persoane mai mult decat noua insine…Intr-un cuvant perfect UMANE:)…Asteptarea reprezinta de fapt un element al capacitatii noastre cognitive si neurologice de a proiecta viitorul (centru situat in partea frontala a creierului), dar si o tendinta sau nevoie, amplificata la unele persoane, de a-si controla existenta… Ce am invatat eu despre ele? Ca e bine sa ti le asumi, sa fii constient ca in egala masura se pot implini sau nu. Si mult mai bine este cand sti macar intuitiv ce vei face cand nu se vor implini, pe principiul:”pentru toate exista cate o solutie…”. :) Si sa-i dam cu muzica, frate:)))