… am aflat absolut intamplator ca unul din visele mele de cand eram licean si poate si putin dupa… s-a indeplinit. Asta ca tot vorbeam ieri de descurajare, de momentul in care esti pregatit sa renunti. Sigur ca daca analizezi la rece acea dorinta arzatoare de atunci ti se pare un fleac, un detaliu, un moft de adolescent, insa pentru mine atunci a insemnat ceva definitoriu pentru caracter. In clasa a XIa am alergat singur cu un coleg sa inscriu liceul la prima editie a Cupei Liceelor la Fotbal. N-am reusit. Ajunsesem prea tarziu. Nici macar profa de sport nu ne-a sustinut. Un an mai tarziu am facut totul din timp. Selectie (facuta de proful de mate), antrenamente, meciuri de pregatire. Nu jucam cine stie ce, dar devenise un eveniment. Liceul nostru participa pentru prima oara. Am parasit competia neinvinsi, pierzand la diferenta de goluri inscrise. Pentru grup a fost o dezamagire uriasa, pentru cativa profesori care intelegeam ce realizasem era o performanta aparte. In 2010, la 11 ani de atunci, Colegiul National Octav Onicescu a castigat trofeul. Accelerarea batailor inimii din momentul in care am aflat… ma face sa cred ca sunt extrem de mandru de ei.
Sper sa ai o zi de care sa fi mandru.
PS: Stiu ca poate am fost cam ambiguu si incoerent azi. Date fiind ultimele evenimente imi este foarte greu sa ma exprim chiar si in scris.