Nu stiu daca…

… vi s-a intamplat si voua vreodata sa va treziti intr-o dimineata si sa aveti senzatia teribila ca este ziua in care va veti renaste. Nu ma refer aici la vreo tragedie premergatoare din care sa scapati si de acolo sa vina sentimentul. Ci pur si simplu asta sa fie senzatia. Din senin.

Ei bine, asa ma simt eu azi. Nu stiu de ce. Nu ma numar printre cei ce cred in capacitatea de schimbare radicala a unui om. Nu zic ca nu se poate insa sunt doar sceptic. Am senzatia ca trebuie sa se alinieze planetele si lucrurile sa vina intr-o succesiune speciala pentru ca cineva sa se schimbe intr-un mod radical, ca om. Acum, cam am scris asta cu atat imi este mai mare mirarea cu privire la sentimentul asta ciudat de bun cu care m-am trezit. Ce sa fie oare?

M-a lucrat subconstientul cat am dormit si a tras el o linie, iar din rezultat sa fi reiesit ca e nevoie de niste ajustari in gandire si actiune? E posibil asa ceva? M-am trezit prea devreme oare? Sa fie de la asta?

Sau o fi vorba despre nevoia unei schimbari la nivel uman pe care am tot resimtit-o inca de cand am renuntat la viata de corporatist pentru o viata, mai boema, de freelancer? Sa fie oare conjunctura asta de rezultate amestecate sutul in fund de care aveam nevoie pentru a face un pas in directia potrivita?

Ar mai fi varianta in care lipsa unui raspuns la o intrebare simpla m-a speriat asa de tare sambata. Sa ma fi speriat asa de tare incat tot subconstientul n-a mai rezistat si a apasat pe butonul de panica? (acum cand scriam asta, deja vad o secventa de animatie in care chiar se intampla asta cu subconstientul deghizat intr-un judecator).

Va doresc o zi cu mai putine intrebari decat am eu, dar cu senzatii cel putin la fel de placute!

PS: azi am scris aceste randuri de la un “birou” mai inedit. Detalii aici.