Hai sa mai si gandim!

Evenimentele muzicale, fie ele festivaluri sau concerte punctuale, au capatat si ele, dupa obiceiul locului, un specific romanesc. Despre el vreau sa vorbesc acum, in al 19-lea episod al serialului despre Romania.

In ce consta acest specific?
Pai, in primul rand in faptul ca indiferent de cate ori se executa un eveniment intr-o tot de atatea ori apare cate o scapare de organizare ce pare sa repete aleator. De la lipsa toaletelor pana la lipsa punctelor de unde sa-ti iei ceva de mancare sau reguli ciudate cum ca in anumite zone nu poti consuma alcool.

Apoi am putea adauga la caracteristici lipsa unor locatii civilizate in care sa se tina astfel de evenimente. Si ma refer aici in principal la Bucuresti, unde inafara de Romexpo (unde chiriile ii imping pe multi in alte directii) si Piata Constitutiei nu prea mai ai unde in alta parte. Despre Zone Arena n-am sa comentez pentru ca au rezolvat-o altii tocmai din cauza problemelor pe care le avea, iar despre noua locatie a B’estFest din Tunari, n-am vazut-o deci e firesc sa nu-mi exprim vreo parere.

Si ajungem la favorita mea din 2011, weekendul in care se intampla 50% din evenimentele muzicale, adica fix weekendul asta. O luna am stat sa ma gandesc si m-am tot sucit daca sa fie B’estFest sau Rock The City, despre care am mai povestit si aici. Si n-am putut sa ma hotarasc. Doua abonamente la 2 festivaluri ce se desfasurau in acelasi timp nu m-a lasat logica sa-mi iau. Asa ca am ales un al 3-lea concert din acest weekend, cel de la Mamaia din cadrul Orange Summer Fest, al lui Jamiroquai. Il pandeam de mult sa vina, iar acum nu puteam sa-l ratez. Plus ca a fost o sambata de vis in compania unor prieteni buni, in care am experimentat modelul grecesc de stat la plaja: o baie, o mancare buna, o ceva de baut rece, la umbra. :)

Revenind la aglomeratia asta de evenimente, cred ca organizatorii au avut numai de pierdut. La bani, desigur. Pentru ca, zic eu, populatia amatoare de concerte nu se imparte chiar asa radical intre rock si pop sau comercial si cred cu tarie ca exista un grup mare de iubitori de concerte care ar fi mers la ambele festivaluri daca ar fi avut cum fizic vorbind. Fapt pe care cred ca l-au constatat si ei, in primul rand cand au mutat Rock The City de la Romexpo in Constitutiei, ca urmare probabil a numarului mic de bilete vandute.

Care-i solutia?
Chiar nu sunt in masura sa dau solutii pentru ca nu stiu suficiente detalii de “back stage”, dar un sfat simplu si de bun simt ar fi “hai sa mai si gandim”.

Duminica cu tentatii cate poti duce.

Romania intr-un gand de dimineata.

Ep. 1 – Tara sau noi?
Ep. 2 – Egoismul
Ep. 3 – Autocritica
Ep. 4 – Frica de reusita
Ep. 5 – Romania mea
Ep. 6 – Respectul
Ep. 7 – Copiatul – Guest Post
Ep. 8 – Atitudinea – Guest Post
Ep. 9 – Cazul social
Ep. 10 – Dependenta
Ep. 11 – Talentul
Ep. 12 – Scuzele
Ep. 13 – Eficienta
Ep. 14 – Trasul de timp
Ep. 15 – Moderatia
Ep. 16 – Actiunea
Ep. 17 – Specializarea
Ep. 18 – Gunoaiele

This entry was posted in Dimineata, la cafea, Romania and tagged , , , , , . Bookmark the permalink.

2 Responses to Hai sa mai si gandim!

  1. uma says:

    ‘hai sa mai si gandim’ sau ‘hai sa mai si comunicam proiectele intre noi’ poate daca ar fi discutat intre ei organizatorii de concerte, poate nu s-ar fi suprapus si ar fi avut mai mult de castigat. este ca in companiile mari unde nu de putine ori se intampla sa se lanseze 2 campanii in acelasi timp pentru ca toata lumea tine ideile pentru sine si nu le comunica.

  2. ab says:

    Asa e. Si daca stai un pic sa concluzionezi, lucrurile astea se intampla tot pentru ca nu se gandeste, in cazul de fata unitar. @uma

Leave a Reply to ab Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *