Iar am luat-o pe o rampa ascendenta.

Spre deosebire de pantele descendente, aceasta de care vorbeam in titlu… aaah… urca. Mai clar nu pot sa explic. De altfel este si ditai pleonasmul. Iar daca nu ai luat BAC-ul, rogu-te sa te opresti aici cu lectura.

Pentru ca restul este pentru cei mai isteti. Azi gandul se imparte la 2. Si culmea, nu da doua jumatati. Prima dintre parti se refera la faptul ca in ultima luna am iesit o singura data cu bicla. Pentru cei ce nu ma cunosc, asta este indicatorul suprem pentru timpul liber pe care-l am la dispozitie. Aceasta perioada imi aduce aminte de vremuri de acum 3-4 ani din multinationala, vremuri in care ma mai apuca si 11-le ala de seara la birou, pentru ca eram in campanie si rezolvam diverse “surprize”. Acum sunt pe cont propriu si in prima parte a anului timpul meu liber era ca o ecluza stricata (aia functionala se mai si umple din cand in cand). La mine batea vantul, dar, de la curent probabil, planetele s-au aliniat, proiectele la fel, iar acum casa-i ca un hotel pentru un turist aflat in city break. Vine acasa doar cand e la un pas sa cada in nas de somn si oboseala. Bucuros le-oi duce toate, ca nu-i asa, rau cu ele (proiectele), dar mai rau fara ele (tot proiectele).

Iar partea a doua se refera la “reforma prietenilor” de conjunctura despre care vorbeam aici.  Friendrestroika incepe sa capete contur si surprinzator sau nu, prima etapa sunt auto-eliminarile. Am sters primele numere de telefon din agenda. Nu m-am simtit grozav, dar it’s for the best.

Marti cu spor la harti si carti. (fara legatura, mi-a placut doar cum suna)

PS: ah, si sa nu uit: eu n-as ignora bannerul de mai jos. Castigatorul se anunta in seara asta, pe la 22.30. Spor.

This entry was posted in Dimineata, la cafea and tagged , , , , , . Bookmark the permalink.

3 Responses to Iar am luat-o pe o rampa ascendenta.

  1. Andreea says:

    La mine vremurile cu multinationala sunt in plina desfasurare…

  2. ab says:

    @Andreea , ce sa-ti spun? Sa ai spor, nervi tari si cand o sa simti nevoia sa pleci, sa ai curajul sa o faci de indata. Iti spun asta din experienta. Eu am staruit mai mult decat trebuia.

  3. Andreea says:

    Out of the subject: La ce piesa ai fost? Am o vaga banuiala, dar prefer raspunsul tau :)

Leave a Reply to Andreea Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *