Nu-mi place Nadal, imi place tenisul.

Faptul ca-mi place tenisul nu cred ca este vreo noutate. Ma uit la meciuri, invat, joc si cateodata ii invat si pe altii. Nadal insa imi este antipatic de cand l-am vazut prima oara. E drept ca de atunci s-a schimbat mult, insa prima oara imi parea un copil rasfatat, mers un pic cam prea mult la sala, preocupat mai tare de cum ii sta parul decat de modul in care loveste reverul. Acum imi pare in continuare rasfatat, ticurile lui de pe teren imi par exagerate, fapt ce-l pune din punctul meu de vedere in gasca Sharapovei. Nu pot spune ca nu joaca un tenis total, nu pot spune ca nu este un jucator de top incontestabil, insa voi prefera oricand eleganta unui Federer sau doar combativitatea simpatica a lui Djokovic.

Azi noapte am stat desi ochii imi erau fixati cu scobitori sa vad finala US Open. Am vazut o semifinala superba intre Djokovic si Federer, in care indiferent care ar fi castigat nu m-as fi putut supara. Iar in finala am tinut clar cu Djokovic. Ca desfasurare a meciului, nu vei intelege nimic daca te uiti doar la scor. Meciul a fost extrem de strans si de chinuit. Totul s-a castigat punct cu punct si primii doi jucatori ai lumii au muncit teribil. Victoria insa a fost a celui care a avut mult mai multe greseli nefortate in primul set si per total, pentru simplul fapt ca a vrut sa dea tot si a fortat permanent tusele. Nadal, atipic un pic stilului sau agresiv, in fata lui Nole, n-a reusit decat sa joace defensiv. Si a facut-o bine, insa nu a fost suficient.

Novak Djokovic confirma pozitia de lider mondial pe care se afla in clasamentul ATP si castiga al 3-lea turneu de Grand Slam al anului. Mai mult, castiga pe zi ce trece mai mult specialisti care recunosc ca acest jucator este pe cale sa devina unul memorabil pentru acest sport.

Imi place Djokovic, imi place tenisul.

PS: Ca o gluma de 3 dimineata, ma gandeam aseara cum ar arata prepararea serviciului pentru Nadal, daca ar fi nevoit sa joace dezbracat si tuns la zero.

This entry was posted in Dimineata, la cafea and tagged , , , , . Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *