Colegii, salariul, seful sau compania?

Aceasta pare sa se transforme in saptamana discutiilor despre valori la gandul de dimineata, lucru ce demonstreaza doua aspecte: gandul imi sta la chestii serioase si poate si mai important: am cu cine! Iar pentru asta din urma tin sa va multumesc pentru citire si exprimarea parerilor din cand in cand.

Revenind la titlu, el trebuie explicat un pic, chiar daca nu-i complicat. Eu m-am lovit de toate aceaste raspunsuri cand am fost intrebat ce ma motiveaza la un job anume. Iar azi va provoc la sinceritate. Sunt tare curios ce va motiveaza pe voi, dar mi-ar placea sa faceti si un top al importantei. Si ca sa dau exemplu frumos voi spune ca in cazul ideal la mine salariul ar fi pe ultimul loc daca brandul pentru care as lucra ar fi unul fain, colegii ar fi o echipa in adevaratul sens al cuvantului, iar seful un exemplu de urmat. Motiv pentru care mi-am impus ca atunci cand o sa joc rol de coordonator sa fac pe ala-n patru si sa fiu un exemplu pentru cei de langa mine, iar in momentele cand sunt parte a unei echipe ce nu-i echipa, sa-mi incerc norocul sa-i adun si daca nu-mi iese sa merg in alta parte, pentru ca nimeni nu-si doreste sa lucreze in conditii de stres creat artificial.

Salariul l-am lasat la urma pentru a el trebuie sa aiba din punctul meu de vedere doar 3 calitati: sa vina la timp, sa fie stabilit functie de merite si sa justifice efortul. Atat.

Now it’s your turn! Sa aveti o zi mai relaxata, mai ales dupa ce va spuneti oful aici.

PS: Puteti sa nominalizati si unul din factorii de mai sus care-s asa de importanti si din cauza caruia ati pleca de la un job, daca e cazul.

This entry was posted in Dimineata, la cafea and tagged , , , , . Bookmark the permalink.

7 Responses to Colegii, salariul, seful sau compania?

  1. Roxana says:

    Foarte tare! Discutam si de nitzica psihologie organizationala…My favourite!:) Am vazut ca tu ai nominalizat doar 3…Eu am mai multe motive:D…

    Pentru mine:
    1. Oportunitatea de a ma dezvolta personal si profesional (a acumula cunostinte si experiente)
    2. Noutatea (daca ceea ce fac presupune mai putina rutina si mai multa diversitate)
    3. Pasiunea (daca imi place ceea ce fac si cat de mult)
    4. Atmosfera de lucru si seful (spirit de echipa, in principal, exprimata prin a lucra impreuna pentru a rezolva problemele si nu a ne barfi la fumoar; seful sa fie un om deschis, intelept si cu experienta de viata si profesionala)
    5. Salariul, normal (in general, ma astept sa fie echitabil: sa nu atinga doar interesele bugetare ale companiei, ci sa reflecte si nivelul profesional la care ma aflu si rezultatele pe care le am pe pozitia respectiva; prime sau bonificatii nu strica, de asemenea, pe aceleasi principii)

  2. KLM says:

    Interesanta tema, si mai interesant raspunsul Roxanei, asa ca o sa comentez pe marginea amandurora:
    1.As pune pe primul loc pasiunea… Daca nu iti place ceea ce faci, vei gasi in cel mai scurt timp cel mai scurt drum catre usa (mai intai sa te “fofilezi”, apoi sa pleci definitiv…)
    2.Perspectiva de dezvoltare personala si profesionala – se spune ca la fiecare 2 ani trebuie sa faci o schimbare in activitatea profesionala. Nu inseamna obligatoriu sa schimbi angajatorul, e posibil ca acea companie sa-ti ofere posibilitatea asta. Prin 2006, cand eram in Germania, un prieten de familie plecat din ’70 acolo mi-a spus chestia asta… El tocmai iesise la pensie de la Siemens…Mi-am dat seama cat de reala era chestia, fara sa o constientizez, pana atunci asta facusem… si asta am facut in continuarea. Asa se face ca lucrez de 9 ani in aceeasi companie (aici ating si primul punct – pentru ca-mi place ce fac si e domeniul pt care m-am pregatit), iar la fiecare 2 ani am schimbat si/sau pozitia si locul. Si inca nu am ganduri de plecare pt ca inca simt ca mai exista perspective.
    3.Salariul – da, important, pt ca te astepti ca ceea ce faci si efortul pe care esti dispus sa-l pui la bataie, sa se reflecte in ceva… si nu in multumiri… in mod ciudat, nu tot timpul se intampla, si totusi ramai… Deci cele 2 puncte dinainte cantaresc mai greu… dupa 5 ani de facultate si colaborare in paralel cu un prieten, mi s-a oferit posibilitatea sa raman acolo… eram vreo 4-5… dupa 4 ani, eu plateam rate la o super-nova la mana a doua si stateam cu parintii, el avea aceeasi firma dar cu 100 de angajati, luasem o masina de cateva zeci de mii de euro si tocmai isi termina casa… si totusi, daca m-ai intoarce in timp, probabil as lua aceeasi decizie… m-am simtit dator sa incerc ceea ce-mi place si pentru care m-am pregatit 5 ani si ma bucur ca am reusit, chiar daca venitul nu e la fel… Oricand lucrurile se pot schimba…
    De fapt, cand faci o schimbare privind locul de munca, sunt 3 criterii principale:
    -Sa fie un pas inainte (nu pleci de pe pozitie de director pe una de executant – ma rog, asta e la extrem; nu pleci de la reprezentant vanzari portofoliu strategic, la operator la casca etc etc ) sau sa inveti ceva nou, altfel mai bine ramai unde esti…
    -Cum afecteaza CV-ul – (compania urmatoare e mai mica, mai mare, responsabilitati, momentul in care pleci – daca schimbi locul prea repede risti sa pari instabil la o evaluare a CV-ului, daca il schimbi prea greu, risti sa pari prea rigid… sunt lucruri pe care le vad si le judec cand vreau am nevoie sa angajez si sa citesc un CV).viitoarea schimbare iti aduce un plus la CV, sau te trage inapoi?!?
    -Salariu & Beneficii – in principiu vrei sa pleci la mai bine… in 90% din cazuri asta e traiectoria, bineinteles sunt si cazuri in care pleci si din alte motive si esti dispus sa faci altceva si pentru bani mai putini…
    4. As pune la punctul 4 stabilitatea… ai pleca de unde esti si sa te duci undeva unde orizontul de timp de lucru nu depaseste 1-2 luni?!? Doar daca esti orientat pe lucrul pe proiecte, hai sa zicem genul “mercenar”… dar 90% din oameni cauta si stabilitatea…

    Raman unele aspecte:
    Colegii si seful… Intr-adevar conteaza, dar cat de mult?!? Cat de mult conteaza ei, sau e dorinta de stabilitate, frica de nou?!? Cum suna de fapt intrebarea pe care ti-o pui cand te gandesti la un alt loc de munca?!? “Nici nu stiu cum cine o sa lucrez, poate nu o sa fie ok, poate nu o sa fie seful ok… uite cum sunt cu colegii mei si cu seful meu…”… Nu ma intelegeti gresit, e important seful, am vazut un director de vanzari regional nou venit care si-a pierdut toata echipa si i-a indepartat pe toti pana cand a fost chiar el dat afara… marea majoritate au plecat din cauza lui, nu aveai cu cine sa discuti, un monument de orgoliu, inexplicabil pt varsta si experienta lui (avea vreo 30 de ani cand a venit… deci… eu cred ca mai avea de invatat pana sa fie orgolios…). Sunt importanti si colegii, dar sa nu uitam ca noi facem parte din acel colectiv.. Ca a tinut si de noi insine sa ne intelegem asa de bine, a depins de cum relationam si noi, cat de flexibili suntem… Noi insine… Cand e vorba sa pleci, uitam ca noi am contribuit la modul cum “ne intelegem” si externalizam frica de nou catre viitorii colegi… intr-una din schimbarile din cariera mea, am plecat ca sef de echipa peste un grup de oameni a carui medie de varsta era de 45 de ani… eu aveam 26 de ani pe atunci, eram cel mai mic… mult mai mic… si a fost super ok… a fost si teama daca o sa ma impun, daca o sa-i fac sa ma urmeze (totusi unii dintre ei aveau vechime mai mult decat aveam eu etate, te poti lovi de multe reticente si opozitii la schimbare…) lasam in urma o echipa formata de mine in 2 ani de zile, de aceeasi varsta, echipa cu care eram colegi in cursul zilei si prieteni la bere in cursul serii… De 6 ani de zile, vechea echipa este in continuare nucleul gastii de iesit la mare, la munte la schi, de iesit in oras, de orice… unii inca mai lucreaza impreuna, altii nu, dar suntem in continuare cei mai buni prieteni… n-am piedut nimic, din contra… personal, cred ca faza cu colegii si seful, sunt mai mult reflexia fricii de nou, de schimbare…
    Am pastrat la urma faza cu noutatea, enuntata de Roxana… daca ceea ce faci implica mai putina rutina… Faza ma amuza teribil, o aud de multe ori incat devine un lait motiv… cate interviuri am avut, marea majoritate enuntau asta la asteptarile lor… le-am explicat ca ma amuza si de ce: pentru ca rutina exista oriunde, oricand… De fapt sunt alte nemultumiri… Cand iti place ceea ce faci, cu cine faci, gasesti ceva nou in fiecare zi… toata viata unui om contine rutina, ba mai mult, se bazeaza pe rutina, doar exercitiul este mama invataturii. Iar exercitiul implica rutina… Incepand de la programarea mentala de mic (toaleta, spalat pe dinti etc etc), drumul pe care alegem sa mergem catre supermarket, cu toate ca mai sunt alte 10 variante si cate exemple ar mai putea fi, toate implica rutina… Poti sa faci acelasi job, aceleasi operatiuni, dar sa fie dinamic… Dar in primul rand trebuie sa-ti placa, pt a putea scoate la iveala creativitatea si ingeniozitatea… Blogul lui Andrei, este un act de rutina, la baza: actiunea principala este “sa scrie”… dimineata de dimineata… Dar pentru ca ii place ce face, creeaza chestii noi in fiecare zi, cu acelasi mecanism de rutina – scrisul…Daca noi vorbim de rutina, ce sa zica fata de la frizerie?!? Ar ajunge la balamuc… Dar gaseste ceva noi in fiecare zi: e un client nou, e un nou dialog, ceva, orice, cu toate ca tot ce face de ani de zile e sa dea cu foarfeca prin par… Daca rutina ar fi problema, ce o sa facem atunci cu sexul intr-o relatie?!? Acelasi partener de atata timp… Ok, schimbam, dar “operatiunea” in sine e aceeasi de cand lumea si pamantul… De cine depinde ca de fiecare data sa fie altfel?!? Oare nu si de noi?!? Si de cata pasiune si implicare avem in ceea ce facem atunci?!? Tine de noi cum dezvoltam relatia, profesionala sau personala… Q.e.d.

    • ab says:

      Ai observat si comparat tare bine. Blogul meu este o rutina din punct de vedere al scrierii. Fac asta cu mare placere, chiar daca nu am niciun avantaj material din acest punct de vedere. Ma refer la vreun angajament. Informatiile comerciale prezente aici sunt scrise din convingere sau pentru a argumenta niste opinii personale.
      Revenind la subiect nimeni nu a mentionat care ar fi factorul de la job care l-ar determina cel mai tare sa plece. Ca despre ramas intr-un loc lucrurile imi sunt cat de cat clare.

      Iar reguli, nu o sa gasesti la mine pe blog. Este un blog deschis, liber, atat timp cat se pastreaza la un nivel ridicat bunul simt. Pareri, cum spuneai si tu, sunt 1000 de la 1000 de persoane. Nu suntem la fel deci nu gandim la fel in detaliu.

  3. KLM says:

    Si inca ceva legat de pasiune vs. salariu, de a face ceea ce-ti place vs. ceva bine platit:
    Daca te duci la un interviu pentru un post care nu iti place, dar te duci pt ca e platit bine (se intampla, o stiti prea bine…), e ca si cum ai vinde ceva ce nu esti in realitate… e ca si intr-o relatie in care faci eforturi sa cuceresti parand altceva decat esti in realitate… Deznodamantul e acelasi de fiecare data, in ambele cazuri: poate ai mimat bine initial, dar nu-ti poti mima intreaga viata, mai devreme sau mai tarziu vei obosi sa pari altceva decat ceea ce esti in realitate si iti vei da arama pe fata… Mai bine sa fi sincer de la bun inceput, in primul rand cu tine insuti. In felul acesta economisesti timpul tuturor :) Fa ceva ce-ti place, fi cu acel cineva (angajator, partener, orice) cu care poti fi tu insuti. Doar asa iti poti manifesta adevarata personalitate si creativitate, altfel o suprimi in favoarea a ceva ce “se cere” acolo…

    Andrei, impune-mi niste reguli, constat acum ca tind sa scriu prea mult… :)

  4. Ra says:

    @ KLM: Vezi ca urmatorul pas va fi sa iti faci un blog ;)

  5. KLM says:

    @Ra
    Thanks, but no thanks… De luni reincep lucrul… ;)

Leave a Reply to Roxana Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *