Euforia si nimicul.

Steaua s-a calificat aseara in primavara europeana, dupa un 3-1 frumos impotriva AEK Larnaca. Pana aici totul este corect, exact, la obiect. Dar de ce doar atat? De ce nu “cel mai important moment al carierei“? De ce nu “dedic tuturor romanilor“? De ce nu “Becali presedinte“? Ca pe numele lui secund, de Mos Craciun, a fost deja strigat aseara, in directul directului unui interviu in care a vorbit despre post, miei si nutret. Dupa calificarea echipei pe care o patroneaza.

Ne-am obisnuit sa ne-o facem singuri. Iar aici las loc de interpretare, pentru ca finalul e acelasi: euforic si urmat de o mare dezamagire. Care nu vine imediat, dar nici nu vine singura. Conducator din fotbal, Dragomir, nu stie ca jucatorii lui Vaslui transferati la Steaua in campania de la Craciunul asta nu au dreptul sa joace in Europa League pentru Steaua. Daca asta-i nivelul la conducatori, hai sa nu sapam la subalterni.

Publicul a fost, pe rand, al doispelea, al treispelea… ba nu, a fost al paispelea jucator! Le dedicam victoria si vorbele comentatorilor de la 1-0: “trebuie doar sa rezistam”. Am rezistat. 7 minute. Apoi, liniste. Jucatorii in plus ai stelei pareau eliminati de pe teren. Si-au revenit doar la 2-1. Traim doar cand avem de ce. Altfel suntem nimic.

Ne gandim la finala. Vorbim despre ea. Despre Manchester. Apoi promitem. Promitem finala. Dar de ce sa ne multumim cu putin? Promitem sa o castigam. Luam jucatori. Facem stadion. Toate in seara asta. Maine revenim la nimic. Ca pe asta nu ne costa nimic sa-l traim si suntem si obisnuiti. Blazati si obisnuiti cu nimic. Nici macar cu putin.

Poate n-ar fi rau, macar o data pe saptamana, sa avem o zi in care sa mergem si cu privirea sus, sperand la mult, facand cate un pas, mic dar sigur, spre ceva. E mai bine decat nimic.

This entry was posted in Dimineata, la cafea and tagged , , , , , , . Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *