Si asta nu de ieri, de azi, ci dintotdeauna. Exista o explicatia stiintifica foarte haios explicata pe aceasta tema. Barbatul vaneaza si femeia are grija de copil. Apoi s-a evoluat: barbatul face bani si femeia mancare. Imi e frica sa continui insa in sensul acestei evolutii.
Dar daca tot ne dam cu parerea despre astfel de probleme, putem vorbi si de idoli aici. Ganditi-va asa! De cand eram mici, noi baietii, ne gandeam ca vrem sa ne facem feti frumosi, astronauti, piloti, Robocop, supermeni, intr-un cuvant: eroi. Aventurile unui erou bun la suflet si renumit tintas, precum Robin Hood, de exemplu, nu aveau cum sa ne lase indiferenti. Nici acum nu prea ne lasa, iar dovada stau “alimentarele” de pasiuni diverse: airsoft, vanatoare, etc.
In America, de altfel, vanatoarea cu arcul este din ce in ce mai populara, in 2010 ajungandu-se deja la 3,6 milioane de licente de vanatoare acordate. Desi nu-s un fan al vanatorii in sine pentru ca-s milos in ceea ce priveste uciderea de orice fel, pe mine cifra asta ma bucura. Asta pentru ca e un semn de responsabilitate intr-un popor care s-a inarmat pe motiv de autoaparare intr-un ritm nebun. Vanatoarea cu arcul da o sansa echitabila, daca putem folosi acest termen, vanatului.
Si acum vine intrebarea mea: de ce ne miram de succesul lui The Hunger Games? E facut dupa un best-seller, pe care nu l-am citit. Dar eu nu-s un etalon. Este competitiv, sangeros, poate socant pe alocuri, este un SF, iar la final… binele invinge.
Cum mi-a parut mie filmul?
Slabut. Pentru ca a fost previzibil. Prea previzibil. Mi se pare ca a lasat multe lucruri neexplicate, ceea ce inseamna ca s-au bazat prea tare pe succesul cartii, ori asta e o greseala din punctul meu de vedere. Cred totodata ca Hollywood-ul nu mai risca si prefera sa mearga pe retete de succes si carari deja batatorite. Pe mine ma va pierde de spectator cat de curand.
Trailerul il vezi aici. N-am gasit unul embeduibil.