“Ladies and gentlemen, from the United States of America, all hail: Manowar!” Asta a fost anuntul tip cinema “From the producers of Independence day…” care a deschis concertul Manowar de la OST Fest 2012.
Nu ma pot considera un fan.
Pentru ca nu sunt. Ascultam Manowar in generala, in vremuri in care Kings of Metal era unul dintre albumele relativ proaspete (avea vreo 3 ani deja). Imi placeau piesele mai muzicale, gen Sting of The Bumblebee, Heart of Steel, Hail and Kill sau The Warrior’s Prayer. Imi placea ce se apropia, in mintea-mi, de Iron Maiden.
Show-ul american.
Dupa un Europe care a sunat tare bine din punct de vedere tehnic, dar prafuit ca sound si stil, au aparut americanii pentru care detaliile sunt ceea ce conteaza. Sunt extrem de atasati de fani, iar faptul ca au luat unul din public l-au pus la chitara, au cantat o piesa cu el si i-au daruit chitara pentru ca s-a descurcat bine dovedeste ca publicul este oxigenul cu care se pastreaza fresh si dupa 32 de ani de cariera. Era ziua in care-si lansau noul album. Au decis ca toti cei care au avut bilet la concertul lor sa poata sa descarce albumul gratuit in format digital. Tot sa fie vreo 10 mii de oameni.
Respect pentru profesie.
Au avut o problema tehnica. Si-au cerut scuze, au bagat un solo de chitara pentru 5 minute, pana au rezolvat problema. Au motivat ca ca publicul a platit bilet intreg pentru showul lor, iar pentru asta merita 100%, nu 95%.
Si pulsul mi-a crescut.
La bis au venit cu surpriza pe care au pregatit-o pentru un concert de-al lor in Milano. O aveti mai jos. Nici nu are sens sa va spun cum s-a auzit si s-a simtit aceasta piesa cantata in prima ei parte in acapella. Apoi, s-a incheiat cu Black Wind, Fire and Steel si un foc de artificii perfect sincronizat pe o piesa difuzata in versiunea de album.