Am acest subiect in minte de mult timp. Niciodata insa, pana azi, nu mi-am luat inima in dinti sa-l si scriu. Sper sa iasa ce trebuie si sa nu dau prea tare pe langa.
La ce ma refer?
Orice lucru rar atrage atentia prin simpla-i prezenta. De la un simplu “buna ziua” spus intr-un loc in care nimeni nu saluta pe nimeni, la corectitudine sincera intr-o schema corupta sau la decenta in plina lume neobrazata. Ma refer la coloana vertebrala nefranta, ce inca poate sta dreapta intr-o lume plina de plecaciuni.
Care-i contextul?
Daca ar fi sa extrag o caracteristica a societatii noastre din ultimii 15 ani, aceasta ar fi mediocritatea. Iar una din principalele caracteristici ale mediocritatii este ca se simte bine cu ea insasi, este autosuficienta si nu tolereaza lideri adevarati sau performante notabile. Un soi de egalitate propusa de socialism acum vreo 3-4 decenii, doar ca atunci lucrurile erau “egalizate” de la centru, iar dorinta de reusita era puternica si doar pentru a fi impotriva sistemului. Acum, mediocritatea functioneaza democratic. Daca majoritatea spune ca esti prost, nu poti fi altfel. Se asigura ei de asta, fara vreun “ajutor” al sistemului.
Si care-i presiunea?
Printre cele mai complicate lucruri de suportat pentru un individ este stresul. Presiunea momentului, a rezultatului. Asa cum sportivi dintre cei mai talentati gresesc executii simple din cauza presiunii, asa si individul care-si doreste sa fie diferit suporta o presiune teribila din partea celor din jur care-i urmaresc fiecare miscare pentru a cauta greseala si pentru a il trage inapoi in randul lor, celor care cu greseli se ocupa.
Poate la manifestari de tipul Gala Societatii Civile ar trebui sa fie si o sectiune de premianti pentru cei care reusesc sa ramana rari, intr-o gloata plina de obisnuiti. Imi aduc aminte acum de premiul Free Your Mind initiat de MTV in 1994 si pe care visam sa-l castig intr-o zi.