Inainte de a dezvolta subiectul vreau sa mentionez ca el pleaca atat de la situatii profesionale cat si de la unele personale.
Asadar, este vorba despre cat de departe mergi in ati sustine ideile si lucrurile in care crezi. Cum constat ca idealisti convinsi nu mai exista, iar mersul pana in panzele albe in sensul adevarat al cuvantului este o chestie mai degraba ideologica. Eu unul eram in trecut genul de om care murea cu ei de gat. Pe masura ce timpul a trecut insa, am inceput sa cad mai usor la compromisuri. Nu lucruri grave. Mai intai lucru marunte lipsite de relevanta reala si care erau servite mai degraba pentru a fi sacrificate. Dar odata ce incepi sa faci asta, in directia ailalta nu te mai intorci.
Putem vorbi aici si de situatiile mai zilnice cand in loc sa spui ce gandesti spui ce vrea celalalt sa auda de la tine. Iar cand asta se intampla pe plan personal, nu faci altceva decat sa te transformi intr-un prefacut ce-si minte apropiatii doar pentru a nu isi sustine punctul de vedere. Bun, rau, nici nu mai conteaza.
Si as avea nevoie de niste informatii de la voi, pentru ca este un subiect care mie imi pare foarte important.
1. Ati ajuns la compromisuri?
2. Ce a rupt echilibrul?
3. Cum si cand ati cedat?
4. V-ati obisnuit cu ideea?
5. Mai sunteti entuziasti?
Apreciez daca veti avea 1 minut liber ca sa raspundeti.
Eu am ajuns la compromisuri. Compromisurile din planul personal sunt cele mai greu de dus. M-am intrebat mereu daca facand aceste compromisuri imaginea din oglinda este cea cu care sa ma simt bine, reala. Am incetat atunci cand am sesizat ca ma uit in oglinda si nu imi place ce vad. Oricum aceste compromisuri, cu cat sunt mai mari, cu atat erodeaza mai mult, te macina, te transforma. Daca esti ok cu ceea ce ai devenit poti sa mergi mai departe facand aceste compromisuri, daca nu iti place ce vezi in oglinda, seara inainte de culcare….