Cam asta-i ideea ce poate fi extrasa si de altfel cu care Stefan Murgeanu promoveaza aceasta postare de pe blogul sau. De acord? Din mandrie, nu. Pentru ca si eu ma plang si nu m-as baga in categoria ratati.
Si atunci, de ce ma plang?
Ma plang cand imi este greu, ma plang cand dau cu capul de un prag de care speram sa pot trece. Ma plang cand nu sunt suficient de atent. Ma plang cand lucrurile nu-mi ies cum mi-as dori de bine. Ma plang ca sunt om. Iar la asta din urma nu poti aduce niciun argument contra. Ma plang insa si pentru ca nu sunt suficient de puternic pentru a trece peste greseli fluierand. Ma plang pentru ca sunt poate prea sensibil la anumite probleme. Ma plang pentru ca simt nevoia cateodata sa ma plang.
Care-i reversul?
Plangareala (nu stiu daca asta-i cuvantul) daca ar fi sa o transformam in ceva cuantificabil ar putea sa insemne timp. Cat timp te plangi de o problema la care nu-i gasesti solutia? O ora, doua? Cat ti-ar lua sa o rezolvi? Cinci ore, sase? Deci, cu plansul ai pierdut deja 2 ore din cele 6. Mai ai 4. Reusesti sa rezolvi in 4? Ca daca nu, te vei plange din nou. Si mai pierzi doua ore. Gandire inumana? Nu cred. E doar logica si un pic prea pragmatica fata de obiceiurile noastre.
asa, asa, da-i inainte cu autocritica :)
@AidaB dupa ce termin de demolat atunci sa vezi ce construiesc din mine. :)
abia astept sa… citesc. cu vazutul e mai greu, din pacate :(
Tu te plangi??? mi-e greu sa cred… sorry.