Cand eram ciutan, undeva pana in 10 ani, petreceam foarte mult timp cu bunicii mei cares-s prin judetul Buzau si tot pe acolo, intr-un sat de deal aveau o casa parinteasca in proprietate. Nu pot sa spun ca eram foarte bucuros sa merg acolo cu ei din simplul motiv ca in vreo 2-3 ore cam terminam ce aveam de intors cu josul in sus si dupa asta urma de obicei o dupa-amiaza in care cam stateam de pomana.
Ceva ce-mi placea insa sa fac cand stateam pe prispa casei si contemplam la nemurirea carabusului, uitandu-ma in zare, era sa mai trag cu ochiul la cuibul cu randunici care era acolo de ani buni. Randunicile imi placeau tare mult si ma deranja foarte tare ca nu le puteam privi mai de aproape. Coada aia despicata ma facea ca in mintea mea de copil sa le asociez cu un dirijor de opera. Nu ca eram vreun meloman de mic, dar imi ramasese in minte fracul in care mai aparea Tom in desenele animate. Dupa ce am mai crescut mi se pare fascinant zborul extrem de agil si de derutant al acestei specii de pasari.
In aceasta dimineata, la fereastra de la bucatarie am retrait momentele alea. Si le-am privit de aproape prin intermediul tehnologiei.
