Experimentul Oglinda. Episodul 1.

Mentionam ieri dimineata ca am pregatit un mic experiment. Ce este foarte important insa la acest experiment este implicare ta, a celui ce citesti aceste randuri, implicare pentru care as vrea sa-ti multumesc in avans. Am increderea ca vei raspunde pozitiv.

Preambul.
Una dintre caracteristicile societatii in care traim este lipsa rabdarii. Tot ceea ce vrem trebuie sa se intample daca nu pe loc, macar foarte repede. O alta caracteristica este ca nu ne place societatea in care traim si permanent suntem nemultumiti de cate ceva. O a treia ar fi ca avem senzatia ca orice am face nu se schimba nimic. Daca pana aici va pare cunoscut inseamna ca putem trece la pasul urmator.

Sustinerea mecanicii.
Eu cred cu tarie ca schimbarea unui individ se poate face cel mai usor in mod voluntar. Adica omul acela trebuie mai intai sa constientizeze ce greseste sau ce deranjeaza la comportamentul sau pentru ca apoi sa poata sa corecteze acel lucru. De ce? Pentru ca ai nevoie sa recunosti cand si ce gresesti fara sa fie nevoie sa-ti spuna cineva. Astfel poti corecta singur si eventual din mers. Observatiile celor din jur ajuta, dar ele venite in numar prea mare si in forme mai mult sau mai putin agresive ne pot transforma in ‘tabara adversa‘ si ne pot incuraja un comportament ce tinde catre izolare. Ajungi sa-i respingi si pe cei apropiati pentru ca te critica. Sau pentru ca iti spun deschis cand li se pare ca ai fi putut sa faci mai bine un anumit ceva.

Primul pas.
Primul pas, in orice, este cel mai important. Este un start pe care cu totii stim cat de complicat este sa-l luam. Apoi, in ordinea importantei, este perseverenta. Degeaba ai facut primul pas in directia corecta daca de la pasul al 2-lea esti gata sa renunti. Acestea fiind spuse, ce va rog pe voi sa faceti este sa va ganditi un pic la lucrul care va deranjeaza cel mai tare in comportamentul celorlalti. Si aici v-as ruga sa va ganditi la lucrurile alea repetitive ce tin strict de comportament, alea pe care le facem din obisnuita, zilnic, si care repetate va scot din minti. Dupa ce v-ati gandit la el, v-as ruga tare mult sa va calcati un pic timiditatea si comoditatea in picioare si sa il scrieti intr-un comentariu mai jos.

Acesta este primul episod. Saptamana viitoare, cel mai probabil luni, daca se strang suficiente raspunsuri aici, continuam cu episodul al 2-lea. Va multumesc.

This entry was posted in Dimineata, la cafea and tagged , , , , , , . Bookmark the permalink.

6 Responses to Experimentul Oglinda. Episodul 1.

  1. marcel says:

    ginduri care se transforma in obisnuinta apoi e reu sa te dizbaeri de ele

  2. Andrei Catalin says:

    Nici nu stiu cum sa ma exprim. cred ca cel mai corect cuvant ar fi neincrederea. cel putin asta ma deranjeaza pe mine la cei din jur. si incapatanarea lor paranoica, de a refuza sa aibe incredere in cineva care face tot posibilul sa le acorde incredere totala si sa le-o castige pe a lor in schimb. si sincer, in ultimul timp mi-am cam pierdut si eu incredere in oamenii din jur. nu mai stiu ce sa cred si ce nu… eu intotdeauna am acordat incredere. apoi in timp a crescut sau scazut increderea. dar acum… mi se pare fara speranta… mi se pare tare ciudat sa traiesc intr-o lume in care nu pot acorda incredere nimanui… nu stiu cum de alti pot trai asa…

  3. Ariel says:

    Faină inițiativă, chiar sunt interesat să văd ce iese, a.k.a. cum se poate iniția schimbarea. Astea fiind zise, trec la greierașii mei.

    Cel mai mult mă deranjează la mulți alti români democrația prost înțeleasă și aplicată abuziv în spațiul public. Cred că exemplul cel mai elocvent e chestia cu lipitul afișelor cam pe unde apucă lumea, pe principiul să facă și ei un ban. O chestiune probabil creată de circari, amplificată până nu demult de politicieni (cu afișele lor în camapnia electorală lipite peste tot) și care (încă) se mai continuă și acum – dar la scară mai mică. Plimbându-mă prin țară destul de mult în anii anteriori, afișul care mă agasa și-l vedeam aproape în fiecare oraș era ceva cu “execut PUȚURI / foraje” de parcă am trăi în deșertul Gobi și fiecare are nevoie de încă 2 stopi de apă.

  4. Andreea says:

    Eu am renuntat demult sa mai schimb oameni. Mi se pare cel putin gresit sa te lupti cu asta si cel mai ravasit iesi tot tu. Dar, sunt pro influentat/schimbat/modificat comportamente punctuale ori influentarea maselor catre ceva bun. (vezi aici toate proiectele socialo-culturale in care m-am implicat).
    Daca vorbim de indivizii pur si simplu si ceea ce ma scoate din minti la ei, dar pot schimba este neatentia gramaticala. Sunt un pic obsedata in ceea ce priveste exprimarea corecta si ca atare corectez incontinuu, uneori devin de-a dreptul enervanta, dar asta e, corectez “decat-uri”, “vroiam”-uri, “chineji, japoneji” si tot felul de astfel de stalciri ale limbii romane.

  5. ab says:

    Daca-mi permiteti o sumarizare:
    @Marcel pe tine te enerveaza complacerea in general, si in greseala in special. Un soi de “fac si eu la fel daca toti fac”.
    @Andrei Catalin , pentru tine este enervant faptul ca oamenii nu mai au incredere in ceilalti. Au devenit prudenti pana la paranoia.
    @Ariel , era si o vorba dupa ’90 cu “libertate prost inteleasa”. Practic este deranjant cand un individ isi manifesta libertatea deranjandu-i pe ceilalti din preajma. Eu ti-as da si exemplul cu ascultat muzica la maxim in masina, in fata blocului, cu geamurile lasate. Sper ca am inteles corect.
    @Andreea , la tine e clar: neatentia sau necunoasterea gramaticii limbii romane. Sa nu uitam de maidaneji. :)
    Multam frumos pentru raspunsuri. Cred ca o sa fie tare frumoasa continuarea experimentului.

  6. Andrei Catalin says:

    corect, so… ce ii de facut? cum sa convingi un paranoic ca nu e subiectul unui scenariu tampit, si ca ii vreau binele, nu rau?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *