Ieri am avut…

… asa un moment de reflexie, plecat de la faptul ca eu m-am dezamagit cumva pe mine in prima faza si mi-a iesit din gand ca modificarea programului de weekend va atrage dupa sine si imposibilitatea de a-mi respecta promisiunea de a fi intr-un anume loc. Ca sa nu para asa de ambiguu, ei bine am promis ca ma voi duce la fotbaltweetmeet 11 si n-am reusit sa mai ajung. Din pacate nici nu am reusit sa anunt.

Gandul acesta s-a transformat insa intr-unul mai adanc, si anume ce imi place la oameni in generali si ce nu pot tolera la cei apropiati. Stiu ca este frumos si civilizat ca pe cei la care tii sa-i accepti asa cum sunt, insa imi pare extrem de ipocrit sa gandesti ceva despre un prieten si sa nu-i spui si lui. Mai ales daca din punctul tau de vedere este vorba despre un punct slab.

Plecand, asadar, de la ce nu mi-a placut la mine, am ajuns la concluzia ca de la cei apropiati n-am sa tolerez niciodata superficialitatea. Acum ceva vreme o persoana ce-mi era tare draga a luat decizia sa-si schimbe datele de contact, pentru ca, spunea ea, s-a saturat de prietenii false. Atunci am fost un pic socat de decizie, insa acum cred ca-i inteleg motivul, nu insa si modul in care a procedat. Apropo de aceasta superficialitate cred ca in aceasta categorie se incadreaza cel mai bine “prietenii” de la serviciu. Este o relatie care apare pentru ca trebuie. Este o prietenie bazata pe ascultat problemele celuilalt, intr-un mod detasat, este o forma de socializare pentru a nu te simti singur intr-un grup. Este inevitabil si poate din acest motiv mai putin condamnabil.

Nu stiu cat sens am facut in aceasta dimineata, insa, ca parte a sinceritatii mele cu acest blog, asta am gandit si asta am scris.
Sa ai o zi cu ipocrizie minima!

PS: Daca esti curios, gasesti pe Grooveshark ce am ascultat in timp ce scriam acest post.