Am fost…

… foarte tentat sa scriu inca de aseara acest post. Dar apoi m-am gandit ca voi altera unicitatea (privind in perspectiva mea, desigur) subiectului. Pentru ca nu stiu cum sa anunt asta intr-un mod care sa nu para foarte monden, am sa o spun direct: am fost la Elite Model Look Romania. Chiar la Finala. Pana sa ajung la motive si explicatii, pentru statistica: s-a tinut la Howard Johnson, a fost destula lume in public.

Trecand din nou in plan personal, m-am dus invitat de un prieten care a considerat ca mi-ar face bine o astfel de iesire. Nu m-am hotarat daca s-a inselat sau nu. In acest moment sunt cam 70% ca nu, ceea ce e bine. Nu ma simteam grozav ieri, asa ca am vrut sa renunt la un moment dat, dar m-a convins. Am ajuns acolo la fel cum ma duc la fiecare eveniment care este o premiera personala, si anume deschis, fara asteptari. Desi asta cu asteptarile nu e tocmai adevarata si am constatat-o cand m-am blocat in timpul prezentarii concurentelor.
Una dintre ele avea 13 ani. E drept ca 1,78m inaltime, dar 13 ani. Atunci am realizat ca nu sunt la o prezentare de moda ci la o preselectie pentru viitoare fete ce vor prezenta. 3 dintre ele aveau peste 18 ani, dar as zice ca media de varsta era undeva la 15. M-am gandit fulgerator la ce faceam eu la 15 ani si nu mi-am adus aminte clar. Oricum tin minte ca la un moment dat, in parcul Tineretului am fost si noi, eu si un prieten, pacaliti de niste fete sa ne ducem la o preselectie facuta pe atunci cred ca de o agentie care avea un nume de copac, dar nu-mi aduc aminte exact. Stejarul nu era sigur, ca aia e bere :D.

Revenind la fete, mergeau, sau incercau sa mearga precum modelele. Din punctul meu de vedere unele erau ridicole in exagerarea acelui mers, dar nu ma pricep. Apoi am incercat sa-mi gasesc niste favorite. Era o preselectie, deci o parere personala nu ar fi stricat. A urmat proba costumelor de baie. Aici n-am reusit sa-mi fac o parere pentru ca eram socat cat de slabe sunt. De abia la tinutele de zi, am reusit sa pun bifa la cateva dintre ele. Erau 4 din care as fi ales castigatoarea. Se pare ca ma pricep, pentru ca 3 din cele 4, au iesit pe locurile 1,2 si 3, castigatoare fiind cea mai echilibrata dintre ele. Cand spun echilibrata ma refer la cea care nu iesea in evidenta printr-un singura trasatura ci prin armonie. Era dragutica la fata, parul ii statea bine, a mers ok fara sa exagereze, hainele cred ca au avantajat-o un pic, deci un concurs de argumente pro.

M-am codit destul de mult daca sa fac poze sau nu cu telefonul, iar pana la urma m-am hotarat sa fac 2. Una, cea cu castigatoarele nu a iesit, iar cealalta, cu toate concurentele este mai jos.

Finala Elite Model Look 2010

Sa ai o zi cu spor in care sa te gandesti la ce fac toti ce au iesit sa stranga gunoaie pentru tara in care traiesti si tu. Eu stiu
sigur ca la asta ma voi gandi toata ziua, ofticat ca nu am putut sa plec din Bucuresti si sa merg la ecologizarea lui Muntele.

This entry was posted in Dimineata, la cafea and tagged , , , , . Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *