… sa nu spun acest lucru, cel putin nu dupa un concert de-al ei, dar Clubul Taranului nu este pentru cantari. Din motive variate si pertinente: nu are ventilatie potrivita pentru capacitatea maxima a locului si nu are o scena care sa-ti permita sa vezi artistul. Daca artista, in cazul de fata, canta si la pian, la revedere, e ca si cum ai trage cu urechea de dupa usile unei sali de concerte. Si ca sa fiu mai specific, poate era mai bine ca aceasta cantare sa se tina la metrou, intr-un vagon, la o ora aglomerata. Ar fi fost la fel de inghesuiala. Ce ma bucura este ca nici toate cele enumerate mai sus nu mi-au stricat placerea de a asculta o voce care ma unge pe suflet. E drept ca m-a prins si intr-un moment de maxima melancolie (mai devreme in zi gasisem poze din facultate si din primul post de radio in care am lucrat). Cum oare sa te vindeci mai bine de amintiri din radio, decat pe muzica. Muzica buna venita de la o artista care, nu stiu in ce ordine, este: compozitoare, poeta, pianista, vocal, pictor si femeie. Alexandrina Hristov, din punct de vedere artistic, este prima mea dragoste la prima vedere. Aseara a cantat, ea si un pian, in romana, in rusa, in franceza, intre 4 pomi de carton facuti de mana ei si in fata a 150 de persoane. A cantat gingas si sensibil asa cum o face de obicei. A glumit, a ras, s-a alintat si s-a bucurat de asta si de… aplauze! Merita! Aplauze, la ele ma refer!
O zi fericita in care cine-ti doresti sa te impresioneze! Inca o data.
PS: Pentru cei ce nu stiu cine este… gasiti ceva de ascultat aici. Iar pentru ca seara sa-mi fie absolut “perfecta” a anuntat ca lanseaza o colectie de genti (?!).
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=iksMXCSYyx0&hl=en_US&fs=1&]