Te iubesc! Te iubesc?

Nope. Nu-s in vreun dubiu de acest fel. E vorba de piesa de teatru cu acelasi nume, pe care am vizionat-o aseara. V-as povesti-o, dar un cred ca ar avea vreun farmec asa ca va spun 3 impresii.

Scriitura.
Prima impresie legata de text e ca ar fi plin de clisee. Haioase. Dar clisee, asa ca daca te astepti la vreun text de finete sau vreo paleta de cuvinte alese, nu e cazul. In schimb daca-ti doresti ceva mai de vara, de hlizit si savurat, n-ar fi rau sa incepi cu piesa asta. Din lucrurile memorabile si cu valoare si in viata de zi cu zi as nota “Daca dragostea e oarba, casatoria iti deschide ochii“. Restul mi-au parut replici de reclama la bere. Impresia cu cliseele n-a trecut. For the record, este o adaptare dupa “Zăpezile de altădată” de Dumitru Solomon.

Actorii.
Ei, la actori, eu nu ma pricep. Sunt doar un privitor si atat, iar mie mi-au lasat o impresie tare buna Corina Moise si George Corodeanu (exista si o varianta cu Liviu Romanescu). Au transmis fain emotiile, si-au jucat fain bucatile si a existat o chimie intre ei. Regia-i semnata de Chris Simion.

Locatia.
La Muse pentru mine este o premiera. La parterul Teatrului de pe Lipscani, exista acest club, sa-i spunem, care pune in scena si aceste piese de teatru. Desi spatiul este bine decorat si generos ca suprafata aseara am avut senzatia ca au vandut mai multe bilete decat puteau duce. Era o aventura sa ajungi la locurile tale din spate daca nu veneai de la inceput. Si atunci era o mica aventura, dar trebuia sa-ti faci griji doar pentru traseu si scaunele ce jucau rol de obstacole. Recomand cu caldura sa va luati ceva de baut de la bun inceput, sa mergeti la shushu si de abia apoi sa va cautati locul. Desi as da oricand 50 de lei pentru un bilet la teatru pentru ca mi se pare jenanta situatia de “underpaid” in care-s actorii acum, dar 30 de lei pentru acele conditii nu-s chiar putini.

O miercuri reala, ca teatru joaca prea multi.

This entry was posted in Dimineata, la cafea and tagged , , , , , , . Bookmark the permalink.

2 Responses to Te iubesc! Te iubesc?

  1. Andreea says:

    Eu am vazut “Dragostea dureaza 3 ani”. Si “Hell”. Merita vazute. Dar acum cativa ani. Sus, La Motoare.

  2. ab says:

    @Andreea Dragostea care dureaza 3 ani am vazut-o si eu si mi-a placut. Mi-a placut si ca am contrazis asta in real life. :) Hell nu l-am vazut, dar… daca-l mai gasesc am sa retin recomandarea. Multam. :)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *