Blocaje si deblocari.

Imi pare rau ca martea dimineata abordez asa un subiect cu tenta filosofica, dar in ultimele zile mi-a fost dat sa intalnesc sau sa observ comportamentele unor persoane cumva in aceeasi postura profesionala si sociala. Si a fost foarte util, pentru simplul fapt ca am recunoscut niste tipologii.

Prima dintre ele a fost Autosuficienta. Omul care ajunge intr-un loc confortabil lui si n-ar face niciun efort pentru a urca mai sus. Atentie, nu ma refer la functie, ci la personalitate. Ambitiile lui personale ca individ. De obicei acesti, tot din ce am observat vorbesc, au o atitudine superioara, aroganta, care nu pune pret pe informatie ci doar pe ierarhie. E genul de persoana care nu respecta pe nimeni si care este “respectat” doar de aceia ce se bucura de foloase in urma situarii intr-o proximitate stransa cu acesta.

A doua a fost Resemnarea. E cumva opusul caracterului celui dinainte ca si calitati, insa un obstacol major ori chiar un personaj din prima categorie i-au curmat visele de a ajunge la adevaratul potential. Astfel, ca s-au asezat cuminti in banca lor, isi fac treaba bine si griji pentru ce fac, ba chiar inregistreaza si o doza considerabila de responsabilitate, transformata deseori in constiinta. Cea mai mare problema a lui ajunge sa fie increderea in propriile forte si in faptul ca se poate schimba ceva.

A treia categorie este Incapatanarea. In sensul de fata este egalul ambitiei. Individul ce se poate incadra aici are de obicei fix calitatile celui resemnat, poate chiar mai putine decat acesta insa compenseaza prin dorinta. E genul de om care dupa ce ajunge in cer intreaba ce-i deasupra. Este de obicei tipologia invingatorului, a celui reuseste cu orice sacrificiu sau moare incercand. De obicei imprumuta aroganta celor autosuficienti, insa o manifesta fix fata de acestia. Este exemplul suficient de rar intalnit, minimalizat de mase. De cele mai multe ori, din pacate, este doar faza anterioara resemnarii.

In cazul in care din cele de mai sus se poate extrage o invatatura, o morala, v-as lasa pe voi sa faceti asta. Eu am spus doar ce am observat. Si inca un lucru, poate la fel de important, de obicei, alegi singur in ce categorie esti. Nu-ti impune nimeni.

Sa aveti o zi plina de incapatanare, manifestata pozitiv, desigur.

This entry was posted in Dimineata, la cafea and tagged , , , , . Bookmark the permalink.

5 Responses to Blocaje si deblocari.

  1. Andrei Catalin says:

    Eu fac parte din categoria a doua :) dar nu stiu cat la suta sun resemnat datorita influentei celor din jur sau a autosugestiei. pur si simplu imi e teama si rusine sa ridic putin capul :) da… sunt un las :)

  2. Andrei Catalin says:

    In comment-ul anterior nu cred ca m-am exprimat corect si e posibil sa fiu neinteles. O sa incerc sa detaliez mai mult, fiecare lucru in parte.

    Sunt resemnat si nu vreau mai mult pentru mine decat am, din mai multe motive:
    (1) 19 ani cat am trait cu ai mei am avut… nimic! Cateodata nu aveam ce sa mananc, iar cand mancam o ciocolata sau inghetata era sarbatoare mare. Nu mai vorbesc de haine, jucarii si alte chestii. Cand am venit la Bucuresti si am inceput sa ma intretin singur, nu am simtit nevoia sa ma impodobesc in aur.
    (2) Nu am pentru cine sa vreau mai mult si nu ma refer din punct de vedere al cuplului sau familiei, ci al prietenilor. Pentru ce sa imi cumpar o masina, daca ma plimb singur cu ea? Pentru ce sa plec intr-o excursie daca ma duc singur? si asa mai departe. Nu sunt antisocial, sunt prietenos de fel, mult prea prietenos pentru binele meu. Dar din pacate pana acum am intalnit doar profitori si falsi prieteni si in timp am cam devenit rece. Imi este mult mai greu sa ofer increderea mea absoluta cuiva asa cum o faceam la 19 ani, desi simt nevoia sa o fiu ca atunci.
    (3) Ca sa fac mai mult pentru mine, ar insemna sa ies putin in evidenta si implicit sa atrag asupra mea profitorii de care vorbeam mai sus. Eu traiesc pe princiupiul “ce este al meu este si al tau”, si nu cer niciodata nimic in schimb la ce ofer eu, decat o simpla incredere si prietenie. Si cum nu este cazul, nu simt nevoia sa evoluez.
    Ar mai fi si altele, dar cele de mai sus sunt suficiente. Nu sunt mandru de trecutul meu sau de problemele pe care le-am avut sau le am, dar asta este viata mea si poate toate s-au intamplat cu un motiv. Nu imi place sa vorbesc despre ele pentru ca sunt judecat, etichetat si marginalizat dupa aparente…

    Nu sunt trist sau pesimist, sunt realist. Sunt resemnat pentru ca nu am nici un motiv sa vreau mai mult :)

  3. ab says:

    @Andrei Catalin Cu totii suntem lasi in multe momente din viata. Cred ca mai important este ce reusim si ce decidem sa facem dupa ce constientizam asta. Nu crezi?

  4. ab says:

    @Andrei Catalin iar pentru comentariul al doilea, apreciez foarte tare curajul de ati expune o parte din poveste la acest mod. Eu am o vorba: cine-i perfect n-are decat sa arunce cu pietre, cine nu-i perfect, sa devina. Pietre sunt destule.

  5. Cristian Cartzu says:

    E faina clasificarea, dar un pic inexacta. In primul rand, cu totii trecem prin fiecare din fazele astea in diverse momente. Fie ca te resemnezi in fata unei idei, sau in fata unui plan ce-ti pare prea ambitios la un moment dat, tot resemnat se numeste. Pe de alta parte, poti fi in acelasi timp, si pe alt subiect autosuficient, si pe un alt plan extrem de ambitios. Chiar si tu ai experimentat in gandurile tale de dimineata, toate cele 3 fazele. Deci, nu-s de acord cu ce spui aici, decat dintr-o anumita privinta.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *