Pentru a nu exista din start niste contestatari va spun de acum ca calitatea in care eu vorbesc despre Oscaruri si despre joc actoricesc este una de profan. Nu am jucat niciodata vreun rol la vreun nivel relevant si nu am vazut nicio ceremonie de decernare cap-coada. Acum ca am stabilit limitele comentariului de mai jos, let’s roll.
Problemele nasc compasiune si admiratie.
Atunci cand intalnesti pe cineva care are probleme (de orice fel: sanatate fizica sau mentala, probleme d-ale vietii, etape mai mult sau mai putin dificile prin care trece) esti tentat sa te pui intr-o pozitie cat mai clara fata de acea persoana. Fie ca simti compasiune, fie ca vorbim de mila sau dezinteres, o reactie de obicei apare. Daca nu apare, poate si tu ai o problema. Acum, compasiunea fata de o persoana care se zbate sa-si invinga niste probleme sau care a invatat cum sa traiasca cu aceste chestiuni delicate (nu toate probleme isi gasesc rezolvare) mi se pare ca este un sentiment firesc. Admiratia fata de modul in care acel om lupta sau convietuieste cu demonii sai mi se pare iarasi un lucru inaltator, care te poate inspira. Am insa un ghimpe impotriva milei. Atunci cand iti este mila de cineva mie mi se pare ca deja l-ai condamnat, nu i-ai acordat nicio sansa de reusita si totodata manifesti o superioritate a omului care n-ar putea ajunge niciodata in acea situatie. Nu cred ca are vreun sens sa mai dezvolt, nu?
Jennifer Lawrence si cu mine.
Ne-am intalnit de 3 ori pana acum. Nimic spectaculos ca si conjunctura. Eu in scaunul cinematografului, ea pe ecran. In X-Men – First Class, nici nu stiu ce rol a jucat. Acum ca m-am documentat, Mystique nu este unul din personajele mele favorite, iar intr-un film de acest gen recunosc ca nu-s foarte atent la modul in care actorii isi joaca bucata. Nu am auzit de vreun premiu de recunoastere actoriceasca pentru prestatia din Superman, pentru ca personajul nu mi se pare solicitant de jucat. Si pentru ca am ajuns la aceasta afirmatie, mie imi par extrem de dificil de jucat roluri care te scot din zona mediocra, dar te tin in zona realitatii: rolurile unor genii (Russel Crowe in A Beautiful Mind, Jim Parsons in The Big Bang Theory), ale unor oameni cu probleme fizice (Hugh Laurie in House MD sau Michael Emerson in Lost si Person of Interest) si alte astfel de exemple. Intorcandu-ne la Jennifer, nici in Hunger Games nu mi-a parut extraordinara desi, in rol principal, am remarcat-o. In Silver Linings Playbook, pe care l-am vazut vineri, a fost o prezenta extrem de puternica si sugestiva. A fost credibila si motivanta. Ca si concluzie, mergeti la filmul asta! Merita.
Oscarurile
Well, sunt de acord cu cel acordat pentru cea mai buna actrita intr-un rol principal. E meritat, desi recunosc ca n-am vazut prestatiile celorlalte nominalizate. Spun asta doar pentru faptul ca Jennifer Lawrence m-a convins 100% in filmul amintit o idee mai sus, asa cum a facut-o si Bradley Cooper. Si tot de la Oscaruri mi-a placut si bucata de conferinta de presa de mai jos. Nu va spun de ce pentru ca sunt sigur ca veti avea si voi motivele voastre. Si faptul ca multi au avut barba. E ca o confirmare pentru mine. :)