Toata viata…

… suntem influentati de ceea ce se intampla in jurul nostru. Este firesc sa fie asa pentru ca tot ceea ce observam in jurul nostru isi pune amprenta in modul de a gandi. N-am sa fac acest subiect mai filosofic decat este si n-am sa dezbat aici care este proportia dintre influenta pe care o percepem si de care suntem constienti si cea care doar ne influenteaza fara sa stim. Insa de partea aia constienta as vrea sa ma leg in mod special. Eu sunt genul de persoana care intoarce un subiect pe toate partile pana da un verdict si imi place sa cer si pareri din exterior pentru ca sunt absolut convins ca nu am cum sa vad lucrurile decat intr-un mod subiectiv. Ba mai mult, inca din adolescenta am avut cateva exemple in jurul meu, niste modele, de la care am incercat sa preiau diverse trasaturi, elemente de comportament, mod de gandire in diverse probleme, elemente care au ajuns sa-mi defineasca cumva caracterul actual. Sigur ca era o actiune constienta, pentru ca erau oameni si lucruri pe care le admiram si a caror prezenta m-a marcat. Cred ca prezenta unui astfel de model in viata fiecaruia este absolut necesara pentru ca te ajuta sa progresezi.

Acum ca subiectul a fost deschis sunt tare curios daca si tu, cel ce citesti acum, ai aceeasi parere. Cine te-a influentat? Cum? Cand? De ce? Cine este role-model-ul tau actual?

Sa ai o zi cu lucruri noi si pozitive in jur!

This entry was posted in Dimineata, la cafea and tagged , , , . Bookmark the permalink.

2 Responses to Toata viata…

  1. n-as fi crezut ca nu mai avem modele! :(

  2. laura says:

    Eu nu cred ca modelele de gandire sau comportament sunt preluate constient. Admiratia e constientizata, intr-adevar, dar nu ne dam seama ca am preluat si felul de a vorbi, de a privi, de a reactiona chiar, al celui pe care il admiram. Uneori vedem totusi, dar deja influenta s-a petrecut atunci cand am observat.
    Probabil ca modelul meu din adolescenta a fost un personaj dintr-o carte, asa cum mi l-am imaginat eu atunci. Asta a avut urmari pe toata viata, pentru ca si acum mai am tendinta de a privi lumea asa cum credeam eu ca o privea personajul meu.
    Mai pe urma, am preluat din fiecare om important din viata mea cate ceva: preferinta pentru o melodie, un tic verbal, un fel de a vedea lucrurile, chiar o repulsie. Pentru ca importanti nu sunt doar oamenii pe care ii iubim, ci si ceilalti, de la polul opus… N-am sa fiu ipocrita sa spun ca n-am urat.
    Azi nu mai vreau sa am un model. In acelasi timp, sunt constienta ca nu-mi pot fi propriul model, pentru ca sunt extrem de imperfecta. (doar adolescentii se mandresc cu cine sunt ei:D) Azi, cred ca modelul depaseste umanul, si e din ce in ce mai putin vizibil.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *