Stiti filmele alea simpatice care se dau in preajma sarbatorilor de obicei cu miracole de Craciun and stuff? Well, Winter’s Tale nu e unul dintre ele. E mult mai mult. Si pentru a nu se intelege gresit la final va spun clar: va recomand sa-l vedeti.
De ce sa-l vezi?
Ai putea ramane cu ideea cu care am plecat si eu din sala de cinema. Porcul nu zboara, tu nu esti perfect, viata nu este frumoasa, iar daca se intampla astea sunt toate minuni. Si ele nu se intampla decat daca crezi din toata fiinta ta ca s-ar putea sa se intample. Si sa faci ceva in acest sens, desigur. Sunt cazuri in care in viata ti se cere sa faci ceea ce americanul numeste “leap of faith“. Sa crezi in cineva, de obicei, fara sa pui intrebari, fara sa te indoiesti. Cumva in directia asta s-a indreptat si o idee din Matrix. Nu stiu daca va aduceti aminte secventa in care membrii echipajului ajung la concluzia ca de fapt Neo nu facea lucruri imposibile ci doar incepuse sa creada in el.
Winter’s Tale nu este un film pentru toata lumea. Vor fi si indivizi care vor spune poate chiar de pe randul din spate “ma lasi cu desenele animate?“. Este un film insa pentru aceia care se mai surprind visand cu ochii deschisi, care mai cred ca “binili invinge” sau care sunt convinsi ca ce-ti este sortit e pus de-o parte.
V-as mai invita sa mergeti sa-l vedeti fara sa-l judecati dupa trailer. Eu asa am facut. Nu am vazut trailerul inainte si nici acum nu-s curios. In schimb, va las sa ascultati piesa asta, ca e oarecum in tema. ;)
Imi plac mult şi mie filmele despre sărbători, despre gesturi simple şi tandre, în care oricâte probleme se ivesc, protagoniştii au credinţă şi speranţă şi lămuresc lucrurile, finalul nu poate fi decât fericit, cu încredere şi iubire. Piesa e binevenită şi de vocea lui Whitney Houston îmi era dor: When you believe…
A nu se intelege ca asta este un film de sarbatori. Si da, ar fi dragut ca nu doar de sarbatori sa credem ca se poate chiar si cand pare imposibil.