… ieri seara, m-am starnit, ca sa zic asa. Mi-am adus aminte ca am inceput sa ascult muzica rock cu Queen. Mi-am adus aminte ca una din primele casete pe care o derulam cu pixul ca sa ecomisesc bateriile de la walkman era Queen – Greatest Hits.
De fiecare data cand ascultam Bohemian Rhapsody simteam ca ochii mi se umezesc. Nu intelegeam versurile la acea vreme, dar nu conta. Imi dadea o stare emotionala foarte profunda. In seara asta, va propun un domn care interpreteaza acea piesa intr-un stil aparte, singur, el si a lui chitara. Newton Faulkner este numele lui.
Blogul tau imi aduce o adierede optimism pentru o generatie care se pare ca pune caruta inaintea boilor. Multumesc.
@Mariella Chen , bine ai venit si multumesc pentru primul comentariu. Unul foarte profund si laudativ. Si toate doar dupa o piesa. Buna, ce-i drept. :)
Cred că Nea Freddy moare din nou de fiecare dată când cineva dă play la mizeria asta :S
@costel , daca ce spui tu e adevarat inseamna ca doar de la aceasta postare a mai murit de vreo 80 de ori. Imi pare rau ca asa vezi lucrurile, chiar daca, fara indoiala e pararea ta. Mi-ar fi placut sa si argumentezi un pic daca tot ai criticat asa vehement. Eu vad lucrurile un pic diferit. Mi se pare ca tocmai faptul ca este doar el si o chitara reuseste sa readuca la viata simplitatea si forta acestei piese. Muzica trebuie sa-ti dea niste trairi, personale pentru fiecare dintre noi.
Andrei, dragule, n-o lua personal, te rog din suflet :) Nu m-am luat de trăirile tale personale, că doar nu m-am sonat. M-am referit strict la “performance”, care mie pur şi simplu nu-mi place. Şi hai să-ţi şi argumentez, plecând de la “simplitatea şi forţa” despre care vorbeşti. BR nu e o piesă simplă. Niciodată. E mai mult decât complexă, e profundă, e complicată instrumental, vocal, interpretativ etc. Exemplul de mai sus, din punctul meu de vedere, e aşa: cu o chitară care doar punctează linia melodică, pe alocuri pe dungă. O voce absolut nefericită, care nici nu mă gândesc că ar trebui să se descurce printre cele patru sau cinci partituri diferite ale originalului, dar care nici măcar pe lead voice nu face decât să păteze amintirea vocii monumentale a lui Mercury. Reiterez, după argumente: e o caricatură demnă de o frecţie cu chitare şi cu fetele în parc, la un joint. Nu vreau să polemizăm, dacă te-ai uitat la IP ştii deja cine sunt şi că ne simpatizăm reciproc, nici prin vârful minţii nu mi-a trecut să te supăr sau să te atac. E alegerea ta să-ţi placă, e alegerea mea să-mi exprim punctul de vedere. Love.
PS: uite, cred că la asta, Freddy, Brian, Roger şi John ar zâmbi cu emoţie, de oriunde se vor afla ;) la cum te ştiu, nici nu mă gândesc că n-o să-ţi placă http://youtu.be/PB3RbO7updc