Control Day Out – o zi intre apatie si bucurie.

Este prima editie de Control Day Out la care ajung si ei fiind deja la a 3-a sunt indreptatit sa cred ca ar fi putut iesi un pic mai bine. Dar, asa cum stiti ca procedez in general cu tot ce inseamna povestire a unei intamplari aici, o sa procedez metodic.

Prima-i locatia.
Fostul Zone Arena a devenit Verde Stop, iar din ce am vazut eu acolo este un progres. Principala problema totusi legata de sunetul care deranjeaza vecinii ramane in picioare. In rest, iarba pe jos, curat, deci bine. In ceea ce priveste una din problemele de la astfel de evenimente, lucrurile iarasi au stat binisor: toaletele erau noi, ecologice, dar noi. Lipsea insa apa sau o solutie in care sa te speli pe maini dupa, ca asa ne-au invatat mamele cand eram mici.
Multe zone de unde sa-ti iei de baut, preturile deja nu mai sunt de comentat pentru ca nu cred ca se mai asteapta cineva la bere la 3 lei la astfel de evenimente. Nu ar fi stricat un pic mai multa organizare interna la singurii care vindeau mancare (grill based), dar nici aici nu era ceva exagerat, deci titlul postari nu-i pentru locatie.
Iarba a rezistat onorabil avand in vedere ca in ziua aia a plouat pana spre dupa-amiaza in Bucuresti.

Line-up si program.
Eh, aici parca incep bubele. Programul anunta niste ore asa cum sunt la fiecare festival: cantari cu pauze de 20-30 de minute intre ele, necesare in primul rand pentru configurare tehnica a scenei pentru urmatorul artist. Totul parea sa fie ok, doar sa nu te uiti la ceas. Alexandrina, penultimul artist care urca pe scena, avea deja la start o intarziere de 40 de minute, ceea ce, neamtului ce se mai zbate in mine din cand in cand i se pare mult. Si nu intarzierea in sine e problema ci situatia la care conducea ea: cantarea trebuia sa se termine din motiv de zgomot si vecini la 23:30, iar asta era o buba mare care avea sa genereze alte controverse.
Alexandrina a cantat mai putin, dar nu pentru ca a vrut ci pentru ca i s-a cerut in timpul concertului sa scurteze. Se pare ca asta a deranjat-o rau pentru ca plecat cam fulgerand de pe scena. Tricky, cel mult asteptat, incepea chiar si asa la 23:10, deci era evident ca se va depasi limita autorizata de timp.
Si acum line-up-ul. Impresia generala lasata de cei ce au urcat pe scena a fost de plictiseala si nemultumire. Fine It’s Pink, o trupa relativ noua din Iasi, era la probabil prima scena mare si nu prea aveau public. Vreo 15-20 de insi stateau in fata scenei, restul de 500 veniti la ora aia erau in zona de mancare si bautura, ca, deh, poate veneau de la birou. Eu i-am ascultat cu mare interes pentru ca am ceva legat de ei si profesional. Faini, dar ritmul foarte scazut, si va rog sa retineti opinia asta.
Apoi au urmat pe scena cei de la When Saints Go Machine, niste danezi electro-pop-isti din capitala lor. Astia prin piesele lor au ridicat un pic ritmul, dar nu prea tare. De altfel, piesele dintre concerte, alea de pe CD, erau mult mai dinamice si vedeam lumea batand din picior la ele semn ca dorinta de mai ritmat exista, pentru ca asa e firesc sa fie in aer liber.
Chinawoman, la a doua descalecare in Romania, zicea frumos, plictisit asumat, ca ala-i stilul, insa tot foarte jos ca ritm. Senzatia de plictis s-a dus si la public care deja mai numeros nu prea se inghesuia sa aplaude sau sa se manifeste. La prezentarea band-ului chiar isi mustreaza chitaristul cu un “don’t look so miserable!” (aici am avut un lapsus teribil si sper sa nu fi spus altceva in loc de “mizerabil”). Apoi a urmat ultima piesa, cantata intr-un solo de chitara si voce. Lenta, foarte lenta. Apatica si asta s-a vazut si la final cand restul trupei nu a mai urcat pe scena pentru aplauze.
Ajungem din nou la Alexandrina si inafara de ce v-am spus deja va zic ca a venit pe scena cu 8 instrumentisti, fapt ce s-a simtit si in prestatie care acum e mult mai legata si mai complexa muzical. Misticitatea si abstractul nu aveau cum sa lipseasca pentru ca asta-i artistul, deci inca un act care nu a dinamizat publicul spre deloc. Si in fine Tricky, care s-a dovedit sa fie precum numele. Omul era praf de ametit (bautura sau altceva, nu sunt in masura sa ma pronunt). Publicul si-l dorea mult, dar el nu a oferit mare lucru in primele 40 de minute. Din primul rand (nu ma intrebati cum am ajuns sa stau in primul rand) se putea citi frustrare pe cei 3 din trupa lui, pentru ca erau nevoiti sa improvizeze si sa se muleze cumva pe ideile crete si trezirile spontane ale liderului.
Dupa ce i-a placut mai tare microfonul foarte exactei backing vocal cu care a venit la Bucuresti, cantand aproape numai peste domnisoara in cauza, s-a retras la o bere in spatele tobosarului pentru vreo 2 piese. A fost si momentul in care am decis sa plec, pentru ca nu parea sa fie mai bine. Ce a urmat puteti citi si in alte parti, inclusiv despre mult mediatizata intrare a jandarmilor si a exceselor de zel.

Concluzia.
Eu unul cred ca la alcatuirea line-up-ului trebuie lucrat mai atent data viitoare pentru ca singurul mod in care atragi public nou inafara fanilor declarati este sa faci acei nou veniti sa se simta bine. Citeam despre WonderDay-ul de duminica la care nu am ajuns, dar entuziasmul parea mare, semn ca lor le-a reusit. La Control Day Out insa cred ca e loc de crestere, mai ales ca potential exista. La fel si public dornic.

This entry was posted in Dimineata, la cafea and tagged , , , , , , , , , , , , . Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *